Studiul hedging-ului a aparut deoarece conceptele traditionale de securitate de echilibrare si bandwagoning sunt insuficiente pentru a intelege modul in care statele mai mici raspund la rivalitatea SUA-China. Desi nu exista un consens academic asupra unei definitii, hedging ofera o abordare alternativa pentru clasificarea optiunilor de politica externa si de securitate prezentate de tarile din Asia de Sud-Est.
In acest context, hedging inseamna transmiterea de semnale care genereaza ambiguitate asupra amplorii intereselor de securitate comune ale unui stat cu marile puteri rivale, reprezentand interesul acestuia de a mentine relatii pozitive cu ambele. In timp ce interesele de securitate se reflecta in mod normal in alegeri politice, cum ar fi achizitionarea de arme, exercitii comune de antrenament si tratate de securitate, Washington si Beijing vad din ce in ce mai mult politicile economice drept semnale de prietenie sau animozitate.
Australia a invatat aceasta lectie in 2018, cand a exclus compania chineza Huawei din reteaua sa 5G. Canberra a sustinut ca aceasta decizie privea doar securitatea retelei interne, dar Beijingul a inteles-o nu doar ca un semnal de lipsa de incredere, ci si de ostilitate. In schimb, a fost laudat de presedintele american de atunci, Donald Trump.
Acele guverne care au urmat Australia impartasesc de obicei mai putine interese de securitate cu China in comparatie cu cele care utilizeaza tehnologia 5G a Huawei. Politica economica poate fi acum un indicator semnificativ al alinierii securitatii.
Conectivitatea economica si tehnologica este din ce in ce mai mult „armata” si devine o sursa de putere geopolitica si vulnerabilitate. Statele Unite pot afecta capacitatile campului de lupta ale Beijingului prin restrangerea tehnologiei semiconductoarelor, in timp ce China a perturbat mai multe relatii comerciale bilaterale, inclusiv cu aliatii cheie ai SUA, in urmarirea obiectivelor strategice.
Interdependenta armata inseamna ca guvernele se tem de securitatea nationala si implicatiile geopolitice ale relatiilor economice existente si potentiale. Modul in care guvernele gestioneaza aceste relatii economice ofera o perspectiva asupra intereselor lor de securitate subiacente.
Washingtonul si Beijingul extind domeniul de aplicare al domeniilor si comportamentelor de politica care afecteaza securitatea nationala. Administratia Trump a sustinut ca „securitatea economica este securitate nationala”, in timp ce consilierul pentru securitate nationala al presedintelui american Joe Biden a explicat ca mentinerea „un avans cat mai mare posibil” in anumite tehnologii era un imperativ de securitate nationala.
Partidul Comunist Chinez este si mai expansiv in „securitizarea tuturor”. Interesele Chinei ca putere in ascensiune se extind in mod natural, dar sistemul sau politic inseamna ca partidul nu isi separa interesele de cele ale natiunii. Prin urmare, orice comportament – inclusiv politica economica – in tara sau in strainatate care poate afecta legitimitatea politica a partidului este considerat o amenintare la adresa securitatii nationale a Chinei.
Statele din Asia de Sud-Est doresc un mediu geopolitic stabil care sa se concentreze pe dezvoltarea lor economica. Ei nu vor sa fie fortati sa „ia partida” in vreo rivalitate hegemonica prin care Washingtonul sau Beijingul ar putea concluziona ca interesele de securitate ale statului mai mic se opun intereselor lor.
Dar daca interdependenta armata inseamna ca mai multe politici economice si tehnologice sunt percepute ca fiind cu suma zero de marile puteri, spatiul politic pentru acoperire se restrange, indiferent de motivatia statului mai mic.
Un guvern ar putea alege furnizorii de telecomunicatii chinezi doar pe baza costurilor, vitezei de lansare si a calitatii si sa nu fie relativ preocupat de riscurile de securitate nationala. Cu toate acestea, Washingtonul ar putea evalua acest lucru ca compromitand apararea sau cooperarea economica si sa faca un pas inapoi. Ca alternativa, Beijingul poate considera ca decizii ostile de a exclude furnizorii chinezi pe baza riscurilor de securitate a retelei.
Pe termen scurt si mediu, Washington si Beijing isi vor continua decuplarea partiala si competitia viguroasa intr-o serie de tehnologii emergente si critice. Acestea pot include tehnologii digitale, productie si materiale avansate, energie si biotehnologie. Avand in vedere vulnerabilitatea perceputa a interdependentei tehnologice de catre ambele parti – o dilema de securitate tehnologica – decuplarea partiala intre superputeri este probabil necesara pentru un echilibru strategic pe termen lung.
Mentinerea unei strategii de acoperire impotriva riscurilor va cere statelor din Asia de Sud-Est sa se plaseze economic intr-un sistem partial decuplat intr-un mod care sa evite sa ia partid. Acest lucru va fi o provocare, mai ales ca marile puteri construiesc ziduri pentru a se separa din punct de vedere economic si tehnologic.
Guvernele din Asia de Sud-Est vor trebui sa faca alegeri cu privire la cine furnizeaza produse tehnologice si standardele incorporate in acestea. Aceste alegeri pot avea un element puternic de suma zero.
Ministrul de Externe al Australiei, Penny Wong, sustine ca statele regionale ar trebui sa aiba incredere in exercitarea agentiei lor pentru a-si modela mediul extern. Acoperirea, in special pentru a evita luarea de partid, risca sa puna deoparte statele din Asia de Sud-Est in cel mai important moment geopolitic de la independenta lor. Chiar daca se prefera acoperirea, factorii de decizie trebuie sa fie creativi pentru a modela ordinea regionala in mod activ si pozitiv.
Un domeniu in care acoperirea economica poate avea un impact real este standardele tehnologice critice. Standardele sunt dezvoltate si propagate istoric de catre cele mai puternice tari. Expertii lor domina organismele internationale de elaborare a standardelor, iar companiile lor incorporeaza aceste standarde in produsele lor, pe care cumparatorii le adopta apoi implicit.
Interoperabilitatea este fundamentala pentru standardele tehnologice, ceea ce inseamna ca sistemele sunt compatibile intre ele. Standardele tehnologice trebuie sa sustina interoperabilitatea permitand dezvoltarea de noi produse si tehnologii care se pot conecta la sistemele existente. Dar intr-o epoca a decuplarii tehnologice, interoperabilitatea poate cedeaza sistemelor inchise si fragmentate.
Individual sau lucrand colectiv prin ASEAN, acoperirea de catre statele din Asia de Sud-Est poate necesita promulgarea unor standarde tehnologice care nu obliga tarile sa aleaga un ecosistem tehnologic in detrimentul altuia.
