Angajarea NATO in Asia de Est, pentru a contracara influenta Chinei, este o strategie gresita si potential periculoasa pentru membrii europeni ai aliantei. Este obligat sa creasca tensiunile dintre China si NATO si risca sa leaga China si Rusia mai aproape. O strategie de izolare a Chinei nu are beneficii tangibile pentru securitatea europeana si serveste in mod predominant intereselor Statelor Unite care incearca cu disperare sa-si mentina hegemonia globala.
In timp ce NATO nu cauta in prezent sa recruteze noi membri in Asia de Est, ea formeaza parteneriate strategice cu state „amenajate” din regiune. Tari precum Japonia, Coreea de Sud, Australia si Noua Zeelanda sunt toate in proces de tranzitie de la a fi „parteneri globali” ai NATO la a deveni membre ale unui aranjament mai tangibil pe care NATO l-a etichetat „Programe de parteneriat adaptate individual”.
Cooperarea strategica a NATO cu Japonia a crescut in urma invaziei Ucrainei de catre Rusia. La Summitul liderilor NATO din iulie 2023 din Lituania, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg l-a salutat pe premierul japonez Fumio Kishida, spunandu-i ca „niciun partener nu este mai apropiat decat Japonia”.
Ca un pas catre relatii de securitate mai substantiale, NATO planuia sa deschida un birou de legatura la Tokyo – primul de acest fel din Asia. Dar aceste planuri au fost abandonate din cauza temerilor ca ar putea alimenta tensiunile dintre NATO si China. Presedintele francez Emmanuel Macron a avertizat ca o astfel de miscare ar fi o „mare greseala”.
In mod oficial, actiunile NATO in Asia de Est vizeaza imbunatatirea cooperarii pe probleme precum „securitatea maritima, noile tehnologii, cibernetica, schimbarile climatice si rezilienta”. Dar, in practica, miscarea este, fara indoiala, o incercare de a contracara China, pe care NATO o considera acum deschis drept o „provocare [la] intereselor, securitatii si valorilor noastre”. In intalnirea sa cu Kishida, Stoltenberg si-a remarcat ingrijorarea cu privire la „consolidarea militara grea a Chinei” si „modernizarea si extinderea fortelor sale nucleare”. Aceasta trebuie sa fi fost muzica pentru urechile lui Kishida, care s-a straduit cu insistenta sa dezvolte relatii mai stranse cu NATO tocmai din acest motiv.
Dar este greu de vazut cum ar beneficia securitatea europeana de pe urma largirii rolului militar NATO in Asia de Est, care cu siguranta va antagoniza Beijingul. Deloc surprinzator, China a raspuns cu voce tare la cuvintele si actiunile NATO. China se teme ca aliantele in mare parte neconectate ale Statelor Unite in regiune vor capata un caracter mai integrat si mai anti-chinez sub umbrela NATO. NATO a contestat ca prezenta sa militara este de natura benigna si defensiva.
Este putin probabil ca intentiile defensive ale NATO sa linisteasca Beijingul. Practic, toti expertii in relatii internationale sunt de acord ca este imposibil sa descifrezi corect intentiile altor state. Fara certitudinea intentiilor altora, statele tind sa ridice garda si sa ia contramasuri. Nu trebuie sa fii un expert in relatii internationale pentru a prezice ca acest lucru s-ar putea intampla in Asia de Est daca NATO isi creste prezenta militara acolo.
Membrii NATO se plang adesea de incercarile chineze de a schimba status quo-ul, dar par incapabili sau nu doresc sa recunoasca faptul ca propria lor aventura in Asia de Est constituie o schimbare a status quo-ului – ceva la care Beijingul s-ar simti obligat sa raspunda.
Aceasta dinamica a escaladarii „tit-for-tat” in absenta certitudinii era cunoscuta in comunitatea relatiilor internationale. Este adesea numita dilema de securitate. Daca liderii chinezi percep angajamentul NATO cu tarile din Asia de Est ca o crestere a amenintarii la adresa Chinei, ar putea lua, de asemenea, masuri de precautie prin cresterea armamentului si construirea de aliante. Un efect contraproductiv asupra securitatii europene, de exemplu, ar aparea daca China s-ar apropia si mai mult de Rusia.
Dar dupa invadarea Ucrainei de catre Rusia, avertismentele cu privire la dilemele de securitate au fost adesea respinse ca o liniste. Daca acceptam logica dilemei de securitate, sustin soimii, nu ar trebui sa acceptam si scuza presedintelui rus Vladimir Putin ca extinderea NATO l-a fortat sa invadeze Ucraina? Raspunsul este nu. Desigur, este adevarat ca invazia Rusiei este ilegala si nejustificata. Dar este si adevarat ca Moscova a perceput extinderea NATO ca amenintatoare, desi fiecare nou membru NATO avea motive pur defensive pentru a se alatura aliantei. Pana de curand, acest din urma punct nu a fost vazut ca un argument nebun de liniste.
Razboaiele starnesc emotii. Razboiul din Ucraina i-a facut pe europeni orbi la consecintele periculoase ale angajamentului extins din punct de vedere geografic. In timp ce extinderea NATO in Europa de Est a fost strans legata de securitatea europeana, angajamentul aprofundat in Asia de Est nu are nicio rima sau motiv. Va servi doar la antagonizarea Chinei. In ciuda comportamentului adesea problematic al Chinei, acesta nu reprezinta o amenintare directa pentru Europa. In 2020, acest lucru a fost recunoscut chiar si de seful Afacerilor Externe al Uniunii Europene. Dar un astfel de realism este greu de gasit in Europa post-invazie. Ambitiile NATO din Asia de Est risca in mod inutil sa transforme China intr-un dusman al Europei.
Cand NATO se abate atat de departe „in afara zonei” incat incepe sa opereze in Asia de Est, trebuie sa se puna la indoiala beneficiile pentru securitatea europeana. Se pare ca sunt putine, daca exista. Pentru Statele Unite, intoarcerea NATO catre Asia de Est este semnificativa din punct de vedere strategic. Washingtonul incearca sa mentina hegemonia globala a SUA, unind retelele sale de aliante libere intr-o coalitie mai ferma, capabila sa stapaneasca o China in ascensiune. Pare clar ca noua politica a NATO in Asia de Est este directionata in primul rand de la Washington.
Dar Europa nu trebuie sa joace jocurile de putere ale Statelor Unite. Dupa cum a afirmat corect presedintele francez Emmanuel Macron la inceputul anului 2023, implicarea in astfel de jocuri ar fi „o capcana pentru Europa”.
