Indonezia este una dintre tarile cele mai predispuse dezastrelor din lume, expusa frecvent la diverse pericole geofizice si climatice. In 2021, inundatiile au fost cel mai frecvent tip de dezastru natural in Indonezia, cu un total de 788 de cazuri. Spre deosebire de alte dezastre naturale precum alunecari de teren, uragane, seceta, incendii forestiere si cutremure, cazurile de inundatii au aratat o crestere a intensitatii in deceniul precedent.
Dar unele orase indoneziene au rezultate mai bune decat altele in gestionarea riscului mortal de inundatii urbane, chiar daca conditiile importante, cum ar fi geografia si tiparul de precipitatii, sunt aproximativ aceleasi. In mod surprinzator, orasele care nu investesc mult in interventii tehnologice masive se descurca la fel de bine sau chiar mai bine decat orasele care depind de astfel de interventii.
Dincolo de domeniile de inginerie si infrastructura, structurile de putere existente si procesele politice in desfasurare joaca un rol crucial in modelarea capacitatii unui oras de a face fata inundatiilor.
Oficialii publici indonezieni dau de obicei vina pe gestionarea slaba a inundatiilor pe intensitatea precipitatiilor, care a fost exacerbata de schimbarile climatice. Ei sustin ca masinile de pompare existente, peretii de terasament, iazurile de retentie si canalele de drenaj nu sunt in masura sa faca fata revarsarii apei de suprafata din cauza ploilor extreme. In timp ce esecul gestionarii inundatiilor in unele orase ar putea fi afectat de factori non-politici, cum ar fi defectiunea infrastructurii sau a masinilor, dimensiunile politice ale practicilor de management al inundatiilor joaca un rol important in trei orase javaneze – Surabaya, Semarang si Districtul Bandung.
Infrastructura de aparare impotriva inundatiilor din Indonezia se bazeaza pe sisteme de drenaj publice si private si pe cai navigabile pentru a mentine debitul apei de suprafata, reducand la minimum debordarea care duce la pericole de inundatii. In Indonezia, guvernele locale au autoritatea de a gestiona canalele de drenaj construite de entitati private, un element fundamental al infrastructurii de aparare impotriva inundatiilor, pentru a asigura functionarea optima a retelei de drenaj a orasului.
Chiar daca guvernele locale din Surabaya, Semarang si Districtul Bandung au aceeasi autoritate in operarea infrastructurii de aparare impotriva inundatiilor, rezultatele sunt variate, dupa cum arata numarul lor de cazuri de inundatii si numarul de persoane afectate din fiecare oras. Surabaya are performante impresionante, in timp ce Semarang si Districtul Bandung au rezultate mai putin bune, in ciuda faptului ca sunt echipate cu numeroase proiecte mari de infrastructura.
Succesul sau esecul gestionarii inundatiilor depinde de capacitatea administratiilor locale de a stabili si implementa reglementari eficiente privind infrastructura de aparare impotriva inundatiilor. Autoritatile locale ale caror politici sunt subminate in mod regulat de relatiile coluzive dintre actorii statali si elitele economice construiesc sisteme de aparare mai putin eficiente impotriva inundatiilor, in special prin gestionarea canalelor de drenaj si a cailor navigabile. Autoritatile locale care sunt capabile sa imblanzeasca sau sa ocoleasca astfel de relatii coluzive sunt mai bune in construirea unor sisteme de aparare eficiente impotriva inundatiilor.
Autoritatile locale din Surabaya, Semarang si Districtul Bandung aplica politici diferite in implementarea si aplicarea reglementarilor referitoare la utilizarea canalelor de drenaj. Capacitatea de reglementare este influentata de masura in care situatia politica locala favorizeaza coluziunea de prada intre autoritati si actorii de afaceri. Cu cat este mai regulata coluziunea care permite incalcarea legii drenajului, cu atat rezultatele gestionarii inundatiilor vor fi mai putin reusite.
Acolo unde coluziunea apare mai rar, gestionarea inundatiilor are mai mult succes. In Surabaya, unde legaturile stat-societate sunt progresive, caracterul politic local sustine o aplicare puternica a reglementarii drenajului. Regiunile cu legaturi mai putin progresive intre stat si societate, cum ar fi Semarang si Districtul Bandung, prezinta o aplicare slaba a reglementarilor.
O buna relatie intre administratia locala si societatea civila este cruciala pentru aplicarea reglementarilor de aparare impotriva inundatiilor. Acolo unde societatea civila este implicata in guvernanta locala, aparatul guvernamental nu se poate intelege usor cu companiile care incalca reglementarile de drenaj. Iar un guvern care este receptiv la o baza populara mai larga poate fi mai receptiv la nevoile unui segment mai mare al societatii.
In cazul Surabaya, fostul primar Tri Rismaharini s-a mobilizat impotriva coruptiei prin consolidarea relatiilor cu actorii societatii civile, inclusiv ONG-uri, universitati si lideri reformisti, precum si mass-media. Aceasta agenda de reforma a dus la un raspuns mai eficient, mai just si mai putin costisitor la inundatii. Aceasta coalitie a limitat, de asemenea, influenta elitelor pradatoare pana cand Rismaharini si-a parasit mandatul in 2020.
Inundatiile nu sunt doar un eveniment natural, ci si rezultatul politicilor si politicilor. Succesul sau esecul gestionarii inundatiilor depinde de fermitatea autoritatii locale in a depasi inegalitatea in utilizarea sistemului de drenaj. Administratia locala trebuie sa fie pe deplin angajata sa sustina justitia sociala in gestionarea inundatiilor si ar trebui sa ofere sprijin ferm birocratilor de la nivelul strazii, astfel incat acestia sa poata aplica regulile, chiar si impotriva grupurilor privilegiate si influente. Managementul inundatiilor este cel mai eficient atunci cand liderii guvernamentali au un angajament politic puternic impotriva coruptiei si sprijina solida a societatii civile.
